Oare de ce aduna oamenii un morman de ura in ei? Oare de ce chiar daca o exprima, nu se pot elibera de ea cu totul? De ce daca ii spui omului in fata cu ce ti-a gresit sau cu ce crezi ca ti-a gresit, ura nu dispare? Chiar e o greseala asa mare? Nu! Deloc. Dar o minte ingusta, si un suflet mic... nu pot reactiona altfel. Nu e de ajuns ca i-ai spus unui om toate rautatile pe care le-ai gandit? I-ai trimis toata energia ta negativa! Sigur nu i-a cazut bine! Sigur sufletul lui este amarat! Sigur l-ai ingropat sub mormanul tau de ura! Si atunci? Cum poti sa il si urasti? Cum poti sa nu mai vrei sa il vezi? Cum poti sa il indepartezi de tot din viata ta?
Ma scuzati, dar nu pot pricepe asemenea comportament. Nu pot sa inteleg cum poti sa zbieri la un om in asa fel! Nu pot sa inteleg cum de reuseste cineva sa reverse atata ura asupra cuiva si tot ea sa fie cea care nu mai vrea sa il vada. Persoana asuprita, a acceptat toate cele spuse, si-a cerut scuze daca a facut ceva rau desi nu facuse intentionat, si a lasat portita deschisa continuare. Dar nu! Cum sa accepte un orgolios asa ceva? I se pare iesit din comun sa pastrezi in continuare o legatura, cat de mica. Asa ca, fara sa clipeasca, fara sa gandeasca cat de putin, a avut grija sa inchida usa prieteniei pentru totdeauna si sa arunce cheia in valurile tumultoase ale vietii.
Cata ura poate avea o asemenea persoana in ea! Cata ura poate avea o asemenea persoana fata de ea insasi! Nu o sa stiu niciodata raspunsul la intrebarea aceasta. Si nici nu vreau de fapt!
Eu sunt din categoria celor care iubesc viata cu tot ce cuprinde ea, pretuiesc cuvintele frumoase si caut sa admir miracolul fiecarei zile. Eu nici macar nu inchid usa fata de o alta persoana, dar sa ii mai pun si lacat! Eu sunt cea care deschide usi in cazul in care sunt inchise (sau cel putin incerc). Si acestea cu zambete si cuvinte calde izvorate din suflet. Nu e greu absolut deloc! Iar sentimentul este minunat! Incearca si tu! Cauta cheia si deschide macar o usa pe care ai inchis-o! Deschide usa... crestine!
